Peste 20 de miliarde de dolari „spălați”
Opinii și Editoriale

Peste 20 de miliarde de dolari „spălați”

E drept că există două direcții posibile: pe de o parte apropierea alegerilor, pe de altă parte punerea la zid…
O înviere cât de mică
Opinii și Editoriale

O înviere cât de mică

În cadrul Salonului de Carte l-am avut invitat la Republica pe poetul Teodor Dună, care a citit din cea mai…
Cu gândul la școală
Opinii și Editoriale

Cu gândul la școală

În fiecare an în luna septembrie toată lumea își amintește despre prima zi de școală. Rețelele de socializare sunt pline…
Cu pași mărunți pe drumuri grele
Opinii și Editoriale

Cu pași mărunți pe drumuri grele

Am văzut că mai multe asociații obștești îndeamnă lumea să boicoteze alegerea președintelui, pe motiv că modificarea Curții Constituționale din…
Întâlnirile tinerilor ortodocși
Opinii și Editoriale

Întâlnirile tinerilor ortodocși

În primăvara aceasta am cunoscut-o la Timișoara pe Anastasia Coste, studentă la Facultatea de Litere. O fată plină de viață,…
Bijuteria de la Bookfest
Opinii și Editoriale

Bijuteria de la Bookfest

Am fost la Bookfest, m-am bucurat de cărți, dar și de reduceri, pentru că portofelul basarabean suferă în general, mi-am…
Scenarii posibile
Opinii și Editoriale

Scenarii posibile

Acum când TIMPUL împlinește 15 ani, nu pot să nu îmi pun anumite întrebări legate de cei care, spre deosebire…
Religios sau credincios?
Opinii și Editoriale

Religios sau credincios?

Mi se întâmplă foarte des ca unii oameni să mă întrebe dacă sunt religioasă sau credincioasă. Întrebare care mă lasă…
Smerenia cade prima
Opinii și Editoriale

Smerenia cade prima

Dacă tot vorbeam săptămâna trecută de fanatism religios, ar trebui lămurite câteva aspecte.