CSI / Rusia

De ce i-a înmânat Putin pocalul cel mai otrăvit celui mai de ”încredere general” al său. Ce așteptări are președintele rus

Istoricul Mark Galeotti, considerat unul dintre cei mai reputați experți occidentali pe probleme legate de Rusia, explică de ce decizia lui Vladimir Putin de a-l numi pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major, rus la comanda directă a forțelor de invazie, este una semnificativă.

Într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter Galeotti amintește că, chiar dacă Kremlinul a motivat măsura anunțată miercuri prin creșterea „statutului operațiunii militare speciale”, decizia reprezintă în fapt o retrogradare pentru Serghei Surovikin, numit „generalul Armaghedon”, pe care Putin îl numise la comanda forțelor de invazie la începutul lunii octombrie 2022.

„Cu ce a greșit Surovikin? În realitate cu nimic. Da, au existat tot felul de răsturnări, inclusiv lovitura recentă de la Makiivka, dar există o limită asupra a ceea ce poate face un comandant nou în 3 luni de zile”, scrie Galeotti, afirmând că Putin nu înțelege neapărat acest lucru sau că nu îi pasă de asta.

„Țineți minte: el nu are niciun fel de experiență militară și are o curte plină de sicofanți”, mai subliniază cercetătorul și istoricul britanic.

Putin speră ca armata rusă să întoarcă soarta războiului la primăvară

De asemenea, Galeotti afirmă că pentru Gherasimov numirea în fruntea forțelor de invazie reprezintă „cel mai otrăvit dintre pocale”, el fiind acum direct responsabil de succesul „operațiunii militare speciale” în contextul în care Putin are probabil din nou așteptări nerealiste privind succesul unor potențiale ofensive din primăvară.

„Este destul de clar că vor fi ofensive la primăvară – pentru asta sunt ținuți cei 150.000 de recruți care încă n-au fost aruncați în luptă. 150.000 de trupe noi, chiar dacă sunt de proastă calitate, vor face o diferență dar suspectez că nu una suficientă pentru Putin”, mai afirmă istoricul.

Totodată, el spune că ocupanții ruși ar putea avansa în unele zone ale frontului, fără a obține însă vreo victorie decisivă, amintind totodată că ucrainenii vor dori și ei să lanseze o ofensivă în primăvară.

Galeotti afirmă de asemenea că în multe privințe strategia Moscovei nu s-ar baza atât de mult pe victoriile de pe câmpul de luptă, cât pe politică.

„Cu alte cuvinte, despre a demonstra Occidentului că Rusia se pregătește pentru un război de cursă lungă, sperând că [țările occidentale] își vor pierde voința și unitatea în ceea ce privește continuarea sprijinului pentru Kiev” explică Galeotti aspectul politic al deciziei.

„Cred că Putin va fi dezamăgit dar el trebuie să creadă asta, este singura sa șansă pentru orice fel de victorie”, mai spune el.

De asemenea, Mark Galeotii afirmă că decizia de a-l numi pe Gherasimov în fruntea forțelor de invazie confirmă speculațiile privind declanșarea unor ofensive rusești la primăvară și că Putin și-a dat seama că una dintre problemele forțelor armate ruse a fost coordonarea lor slabă.

„Gherasimov atârnă de un fir de păr. Nu cred că decizia a fost luată pentru a crea un pretext pentru concedierea sa. Chiar dacă Putin poate da afară pe cine dorește, războiul este mult prea important pentru el. Dar Gherasimov va avea nevoie de un soi de victorie sau cariera sa se va sfârși în rușine”, spune istoricul.

El mai afirmă însă că lui Putin nu îi pasă sau nu înțelege corpul său de ofițeri.

În contextul în care ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu nu este la bază un militar, Valeri Gherasimov este considerat generalul în care Putin are cea mai mare încredere, el nefiind în niciun fel tras la răspundere pentru numeroasele eșecuri din Ucraina, deși din funcția de șef al Statului Major a fost direct responsabil de planificarea așa zisei ”operațiunii militare speciale”.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *