Istorie

Dicționar de nume: Cerchez

Cerchezii formau cavaleria neregulată turcească. Din rândul lor ajungeau şi demnitari la curtea sultanului. Cronicarul Ion Neculce vorbeşte despre un Mehmet-Paşa, care de neamul lui era cerchez şi-i zicea Cerchez Mehmet-Paşa-imbrior la curtea sultanului, având şi misiunea de a mazili şi de a înscăuna domni în Moldova. Acesta a fost un bun prieten al domnitorului Constantin Cantemir-Vodă şi când feciorii domnitorului, Antioh şi Dumitraşco, au devenit ostatici la Poartă, cronicarul scrie: „Că acel Cerchez-Mehmet-paşe le-au prinsu mai bine decât mii de pungi de bani”, şi că prin protecţia acestuia, Antioh şi Dumitraşco mai pe urmă au devenit domni în Moldova.

În Moldova numele Cerchez este atestat din sec. al XV-lea. În documentele moldoveneşti, la 1435 este atestat Cerchiaz, diac de divan. La 1661 Cherchiaz Gheorghe, boier. Într-un document din sec. al XVII-lea, în Ţara Românească apare forma Cercheza: Cercheza Maria, soţia marelui vistier Aslan. În cazul de faţă e greu de spus: Cercheza era nume propriu-zis sau indica originea, cum am spune noi astăzi românca Maria sau ucraineanca Olesea.

Tot din cronica lui Ion Neculce aflăm că la 1678 a fost un Cerchez bulucbaş de curte, adică şeful gărzii domneşti. La 1685 – Ştefan Cerchez, fost paharnic, apoi mare comis în Moldova pe vremea domniei lui Constantin-Vodă Cantemir.

În secolele XVII, XVIII şi primul pătrar al sec. al XIX-lea, în documentele basarabene numele Cerchez este frecvent. La 1667, în documentele Orheiului este atestat Irimia Cerchez, armaş, martor la dania unor părţi din moşia Trebujeni. În Recensământul de la 1774 sunt înscrişi Ilie Cerchez în satul Dâşcova şi Antohi Cerchez în satul Berezlogi. La 1781, la mărturia hotarnică a moşiei Porosecica, ţin. Orhei a fost martor Cerchez, răzeş din moşia Ciohorăni şi Hâjdieni. La 1813 – Vasile Coroiu pitar şi soţia sa Ilinca Cerchezu. La 1815 – Izvodul de zestre ce-l dă Nicolae Cerchez, clucer fiicei sale Ralu.

Azi, în republică, cu numele Cerchez sunt înscrise 877 de persoane. Numele Cercheza nu este înregistrat. Şi dacă s-ar recomanda cineva cu numele Cercheza înseamnă că ar folosi numele la genul feminin după tipul celor ruseşti.

Maria Cosniceanu, doctor în filologie

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *