Pătruns în română, în perioada veche, chehaia a circulat cu sensurile: „slujbaş vamal”, „şef de poştă”, căpătând apoi şi sensul regional de „şeful pădurarilor”. De la numirea acestor funcţii, prin intermediul determinativelor – supranumelor care indicau îndeletnicirea persoanei, a apărut, cu timpul, numele cu formele: Chihaia, Chihaie, Chihae, Chihai, toate atestate în documentele istorice.
Astfel, în documentele moldoveneşti, la 1609, chihaia este înregistrat cu funcţia de supranume: Vicol, chihaia din Hlipceni, martor la o vânzare, dar la 1622 de acum apare în funcţia de nume: Ionaşco Chihaia din Cârsteşti pe Tutova. Numele, cu formele respective, este frecvent atestat în documentele basarabene: Sămion Chihae ot Sireţi, martor la hotărnicia moşiei Cojuşna, la 1764, Oniţă Chihae, martor la vânzarea unei părţi din moşia Veprova, la 1729. Tot aici apare şi Ştefan Chiha, nume care poate fi o greşeală de scriere sau o formă prescurtată. În Recensământul Moldovei de la 1774, în ţin. Orhei-Lăpuşna sunt înregistraţi: Ştefan Chihai din Verejeni, Toader Chihaia din Bârâiacu, Toader Chihae din Obileni, Neculai Chihaie din Olişcani. La 1812: Vasili Chihaia, martor la hotărnicia moşiei Vărzăreşti.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
