Printr-o asociaţie, cuvântul ciochină a devenit o poreclă, apoi a trecut în supranume şi apoi în nume de familie. Ca supranume Ciochină este atestat documentar din sec. al XVI-lea în Arhivele Olteniei, în documentele muntene, în documentele moldoveneşti, apoi din sec. al XVII-lea şi în cele basarabene. În documentele moldoveneşti, la 1506 este atestat Mamalac Ciochină, păhărnicul, stăpân în Scorţeşti, ţin. Cârligătura, la 1507 Mălai Ciochină, slugă domnească, la 1616 Dumitru Ciochină. În documentele basarabene, la 1614 este atestat Duma Ciochină, scris şi Ciochinescu, din Sămăşcani, ţin. Orhei. În Recensământul Moldovei de la 1774 sunt atestaţi: Ioniţă Ciochină în Onişcani, Andrei Ciochină în Bogzeşti, Parfeni Ciochină, Ioniţă Ciochină, Ifrim Ciochină şi Toader Ciochină în Nisporeni. În toate atestările documentare, începând de la 1506, numele e scris în forma Ciochnă, formă corectă care trebuie păstrată şi azi.
Azi, în republică, 563 de persoane sunt scrise cu forma corectă Ciochină, dar 264 cu forma Ciochina şi 18 persoane cu forma Ciochin. Ciochin şi Ciochina sunt nume schimonosite în perioada rusească, alolingvii omiţând, de regulă, pe -ă final din numele noastre. Astfel au fost scrise numele Barbalat, Naval, Sprincean şi Ciochin în loc de Barbălată, Năvală, Sprânceană, Ciochină etc. În alte nume -ă final a fost înlocuit cu -a: Balanuţa, Musteaţa, Mitrica etc. în loc de Bălănuţă, Musteaţă, Negară, Mitrică etc.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
