Du-mă-n groapă, măi şofer, sau De ce nu sunt de acord să achit 7 lei pentru o călătorie cu microbuzul

În vederea bunului-simţ şi a celor şapte ani de acasă mulţi dintre noi, pasagerii, tac şi nu intră în conflict cu şoferii. Lumea s-a deprins să tacă atunci când şoferii ascultă postul de radio preferat (care de obicei difuzează un mix de manele-butîrkă) la nivel maxim. Tac şi atunci când şoferii ţin cu o mână ţigara, cu alta telefonul mobil şi cu burta volanul. Tac chiar atunci când microbuzul este arhiplin, iar şoferul goneşte cu 100 de kilometri la oră pentru că are grafic. Nu ştiu cine i-a creat acest grafic de Schumacher, însă şoferul îl respectă maniacal şi îl doare fix în „3 lei” de siguranţa pasagerului. Am impresia că pasagerul începe să se revolte doar după ce are loc vreun accident groaznic, soldat cu zeci de victime. Imediat după astfel de accidente, şoferul care se face vinovat este judecat, însă modul de gândire a administratorilor rutelor de microbuz rămâne acelaşi.

Săptămâna trecută, administratorii rutelor au cerut majorarea preţului de călătorie la 7 lei. Primăria s-a opus şi a zis că permite maximum o majorare de până la 5 lei. Eu aş fi de acord să dau şi 10 lei pentru o călătorie, dacă aceasta ar corespunde anumitor criterii de siguranţă şi bun-simţ. În primul rând, i-aş ruga pe administratorii rutelor să facă un test printre toţi şoferii angajaţi şi să vadă dacă aceştia cunosc diferenţa dintre transportul public şi transportul de mărfuri. Pentru că felul în care te transportă deseori şoferul microbuzului denotă că acesta te consideră nu mai mult decât un sac cu nisip. În al doilea rând, nu ar strica şi un test de cultură generală şi etică profesională. Unii din şoferii de microbuze creează impresia că abia au ieşit din închisoare prin comportamentul lor. Adică nu ar fi uman să vedem un şofer în uniformă la volanul unui microbuz care circulă conform unor cerinţe elementare ale transportului public şi oferă comoditate maximă pasagerilor. Vă imaginaţi ce vor face şoferii pentru 7 lei, dacă pentru 3 sunt în stare să oprească oriunde, chiar şi cu riscul de a provoca un accident?

Sincer, călătorind în microbuze, mă simt un buştean, un drug neînsufleţit care a fost aruncat în remorcă cu scopul de a fi dus la destinaţie. Sunt gata să achit 7 lei pentru o călătorie, însă doar atunci când voi fi considerat o fiinţă vie care vrea să ajungă în siguranţă la destinaţia dorită şi elementar – să circule în comoditate. Până atunci, voi circula cu troleibuzul sau, şi mai bine, cu bicicleta.