Actualitate

Principalul opozant al lui Putin a fost mutat într-o altă închisoare. Apropiații săi nu reușesc să-l contacteze

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a fost mutat într-o altă închisoare din Rusia. Apropiații săi nu știu unde se află și nici nu au reușit să-l contacteze prin metodele tradiționale, potrivit Sky News.

Navalnîi a fost scos din colonia penitenciară în care se afla și a fost dus spre o destinație necunoscută. Apropiații săi l-au căutat în două penitenciare din estul Moscovei, dar li s-a spus că disidentul nu se află acolo.

De asemenea, Navalnîi nu a participat la o audiere online care trebuia să se desfășoare luni.

Oficialii ruși au susținut că de vină este alimentarea cu electricitate. Nici avocații săi nu l-au putut contactat în ultimele șase zile.

Navalnîi este închis din ianuarie 2021 fiind condamnat pentru mai multe infracțiuni. El a respins toate acuzațiile despre care susține că sunt motivate politic.

Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

1 comentariu

  1. Alexei Navalnîi a foat arestat din cauza ca a furat banii dintr-un ONG german. ONG-ul a facut plangere penala .
    Alexei Navalnîi nu este un opozant decat in ochi mediei din vestul colectiv iar rusul de rand nu da doi bani pe Alexei Navalnîi.

Răspunde-i lui tudor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *