CSI / RusiaUcraina

Riabkov: Rusia nu vede niciun rost să discute cu ”ukronaziştii” şi nici cu păpuşarii” Ucrainei

Discuţiile cu Kievul sau cu ”păpuşării” săi nu au niciun rost după ce SUA şi partenerii lor au decis să livreze tancuri şi vehicule blindate Ucrainei, a declarat luni, 30 ianuarie, ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, calificând aceste noi livrări drept un ”pas extrem de distructiv” care nu va face decât să escaladeze conflictul, potrivit agenţiilor EFE şi Agerpres.

”Suntem pregătiţi să studiem orice iniţiative serioase pentru rezolvarea crizei în Ucraina, dar până în prezent nimeni nu le-a formulat cu adevărat”, a declarat Riabkov într-un interviu pentru agenţia de presă de stat RIA Novosti.

”În condiţiile actuale – când Washingtonul a anunţat livrarea de tancuri, iar vasalii săi, inclusiv Ottawa, se întrec cu privire la cine şi câte vehicule blindate urmează să livreze Ucrainei – nu are rost să discutăm cu ”ukronaziştii” şi nici cu păpuşarii lor”, a declarat Riabkov.

Ambasadorul Ucrainei în Franţa, Vadim Omelcenko, declarase sâmbătă pentru postul BFM că ţările occidentale au promis să livreze în total Kievului 321 de tancuri moderne, între care Abrams americane, Leopard 2 germane şi Challenger 2 britanice, potrivit sursei citate.

În plus, Ucraina va primi vehicule blindate americane Bradley şi Stryker, Marder germane, AMX-10RC britanice şi CV90 suedeze, printre altele.

Ministrul rus a reluat justificările cunoscute ale Moscovei pentru invazie, susţinând că Kievul ar fi ameninţat ”interesele de securitate” ale Rusiei, precum şi acuzaţia nefondată că Ucraina ar fi persecutat rusofonii din estul Ucrainei.

Oficialii ruşi şi ucraineni au sugerat că sunt deschişi la negocieri de pace. Dar sunt puţine semne că discuţii de substanţă ar putea avea loc în curând, din moment ce fiecare parte face cereri inacceptabile pentru cealaltă, iar luptele crâncene din prima linie a frontului continuă, notează DPA.

Rusia nu are nevoie de nimic din partea Occidentului, a mai declarat în acelaşi interviu pentru RIA Novosti ministrul rus adjunct de externe.

”Nu avem nevoie de nimic de la Occident. Vrem să fim lăsaţi în pace. Dar NATO – cu o persistenţă maniacală, demnă de o cauză mai bună – s-a târât în mod constant până la graniţele Rusiei şi, în acelaşi timp, ”zombifică” cu poveşti de groază rusofobe ţările vecine nouă”, susţine Riabkov.

”Le-am sugerat în mod repetat, le-am explicat şi cu binişorul şi într-o formă mai aspră, că nu trebuie să facă asta, că vor exista consecinţe”, a declarat responsabilul diplomatic rus, adăugând că Moscova ”nu va ceda în ceea ce priveşte interesele sale legitime în domeniul securităţii” şi nu va permite ca ”vorbitorii limbii ruse” să fie asupriţi.

”Americanii nu au ascultat de avertismentele noastre şi nu le-au luat în serios, ci doar au continuat în orice mod posibil să incite Kievul împotriva Rusiei”, a mai subliniat Riabkov în interviu.

Vă amintim că Rusia a declanşat o invazie împotriva Ucrainei în ceea ce ea numeşte ”operaţiune militară specială” cu scopul declarat al ”demilitarizării” şi ”denazificării” acestei ţări vecine, iar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

  1. A spus presedintele Zelensky clar ca atata timp cat criminalul Putler este la putere nu se pune problema discutiilor. Riabkov, stai calm, cu criminalii nu se negociaza!

  2. ”Vorbitorii limbii ruse” să fie asupriţi? La ruși “asuprirea rușilor” înseamnă să nu fie lăsați rușii să conducă ei în țări străine, să nu fie lăsați să rupă parți din alte țări, să nu-i asuprească ei pe localnici, să nu-i oblige rușii pe localnici să învețe limba rusă.

Dă-i un răspuns lui fpam Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *