(STUDIU) LUNA PLINĂ poate perturba SOMNUL
Echipa de cercetători, coordonată de profesorul Christina Cajochen de la Spitalul Universitar de psihiatrie din Basel, a studiat 30 de voluntari care au fost trimişi la culcare într-un spaţiu amenajat într-un laborator.
Oamenii de ştiinţă le-au monitorizat activitatea cerebrală, mişcările oculare şi le-au măsurat nivelul anumitor secreţii hormonale pentru a ajunge la concluzia că odată cu ciclul lunar se modifică şi calitatea somnului.
Astfel, atunci când este Lună plină, activitatea cerebrală legată de faza profundă a somnului se diminuează cu 30% iar subiecţii au avut în medie nevoie de 5 minute în plus pentru a putea adormi. De asemenea, durata somnului a fost mai scurtă în medie cu 20 de minute, conform studiului publicat joi în revista Current Biology.
Participanţii la experiment au apreciat că somnul lor a fost de o calitate mai slabă în perioada cu Lună plină şi au înregistrat niveluri mai mici de melatonină în organism, un hormon care reglează somnul şi ciclul somn-veghe.
‘Ciclul lunar pare să aibă o influenţă asupra somnului uman, chiar şi dacă nu vedem Luna şi nu ştim dacă respectiva noapte este sau nu Lună plină’, explică Christina Cajochen.
Influenţa lunară este mai bine cunoscută în cazul animalelor, în special a celor marine, în multe cazuri apariţia pe cer a Lunii reglând comportamentul reproductiv.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!