Afaceri

Tinerii de la sate, încurajați să-și deschidă propriile afaceri

Astfel Dumitru, un tânăr din Soroca, a hotărât să-și deschidă propria afacere – o crescătorie de iepuri. 
Acesta este unul dintre cei 147 de tineri din Moldova care au fost ajutați să-și asigure un viitor decent la noi în țară, în cadrul proiectului „Stimularea activităţii antreprenoriale a tinerilor din zonele rurale”, realizat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), cu suportul financiar al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). Tinerii au beneficiat de suport nerambursabil de două mii de euro pentru a-și deschide propriile afaceri.

Zilele trecute, la Chișinău au fost prezentate diverse proiecte de succes realizate de către tinerii din mediul rural. Viorica Badic are 31 de ani și este originară din raionul Cahul. Femeia spune că soțul ei a fost de mai multe ori peste hotare, însă fără rezultate. Atunci membrii familiei Badic au hotărât să-și lanseze propria afacere – o stână. Mai întâi au depus business planul la ODIMM, apoi au participat la lecțiile de antreprenoriat, după care au fost selectați drept câștigători. „Pentru început nu am crezut că așa ceva este posibil. Ziceam că este vorba de o escrocherie. De la depunerea proiectului am așteptat trei luni, apoi am fost telefonați și anunțați că suntem câștigători. Organizația ne-a ajutat să procurăm toate materialele pentru construcția grajdurilor. În prezent, veniturile familiei s-au stabilizat și le suntem foarte recunoscători finanțatorilor”, a menționat Viorica Badic.

Tinerii fug de la sapă…

Olga Dobrovolschi are 19 ani. Ea împreună cu fratele său au plantat o livadă de piersici. Însă lucrurile nu mergeau așa cum ar trebui, deoarece nu aveau utilaje de prelucrare a solului. Proiectul lor a fost pe placul finanțatorilor, iar aceștia au obținut două combine electrice pentru prelucrarea solului. „Aceste combine ne-au fost de un mare ajutor. Până acum eram nevoiți să lucrăm pământul cu sapa. Vă dați seama că nu reușeam, trebuia să angajăm mulți oameni. Acum, în decurs de două zile reușim să prășim toată livada fără a face mari cheltuieli”, a conchis Olga.

Cel mai de succes proiect pare a fi cel al Mariei Tornea. Femeia și-a deschis propria firmă de decorare a sălilor pentru festivități. Marea noastră uimire a fost să vedem un aparat cu ajutorul căruia baloanele se umflă în doar cinci secunde. „Foarte mult ne ajută acest compresor. Vă dați seama, în cinci secunde două baloane sunt umflate. Am mai câștigat un fier de călcat, cu ajutorul lui putem aranja draperiile. Dacă e să fiu sinceră, o sală pentru nuntă o aranjăm în decurs de două ore pe când înainte îmi trebuia minimum jumătate de zi. Mulțumim că ne ajută și îndemnăm toată lumea să aplice la diverse proiecte pentru a-și asigura un viitor bun la noi în țară”, a afirmat Maria.

Tinerii se apucă de business!

Alexandru are 21 de ani. Acesta și-a văzut împlinit visul de a avea propriul atelier de prelucrare a lemnului. „Pentru a avea succes în țara noastră, trebuie să ai idei cât mai bune și voință pentru a le realiza”, a declarat Alexandru pentru TIMPUL.

În cadrul proiectelor demarate de OIM au fost organizate 36 de cursuri de instruire la care au participat 750 de tineri din peste 100 de localităţi ale republicii. La concursul de finanţare au fost depuse 228 de planuri de afaceri, dintre care doar 147 au fost aprobate spre finanţare.

„Împreună cu guvernul încercăm să vedem care sunt aspectele pozitive ale migraţiei şi cum le putem înlătura pe cele negative. Pe de o parte, migraţia a dus la creşterea economică a ţării, la schimburi de culturi, iar de cealaltă parte, migraţia minimalizează afacerile din mediul rural şi măreşte numărul cazurilor de trafic uman”, a spus Antonio Polosa, șeful OIM în Republica Moldova.

Valoarea totală a granturilor și asistenței tehnice acordate beneficiarilor este de 250 de mii de euro.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *