Actualitate

VIDEO / Scandal la Asociația „Spații Verzi”: Angajații nu au ieșit la muncă după ce au primit salarii mai mici

Angajații întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” nu au ieșit luni, la muncă. Asta după ce luna aceasta au primit salarii mult mai mici, iar la unii fiind redus aproape în jumătate. Ulerior, oamenii s-au adunat în fața sediului întreprinderii, unde și-au spus nemulțumirea.

Majoritatea muncitorilor de la „Spații Verzi” spun că au primit cu vreo 2-3 mii de lei mai puțin luna aceasta, iar la alții diferența a fost și mai mare. Oamenii s-au adunat la sediul central al asociației, refuzând să iasă la muncă până nu li se îndeplinesc revendicările, scrie Jurnal.md.

Pe lângă salarii, angajații se mai plâng pe faptul că lucrează în condiții inumane, deși li s-a tot promis că acestea se vor îmbunătăți.

În fața oamenilor a ieșit administrația întreprinderii, în frunte cu noua șefă a instituției, Victoria Covali, numită în funcție după ce precedentul director, Serghei Carp, a fost demis în urma tragediei din parcul Alunelul, când un copac a strivit un copil de 2 ani.

Covali a îndemnat oamenii să i se adreseze cu fiecare neclaritate, asta în timp ce unii angajați susțin că au încercat în repetate rânduri să obțină o audiență și au fost respinși de fiecare dată de noua șefă a instituției.

„Eu pe toți îi primesc, numărul toți mi-l știu. Nu trebuie să acumulați tot astaiana…”, a spus Covali.

„Noi azi prima dată vă vedem”, i-a răspuns o muncitoare.

„Dvs ați trăi cu 5.200 de lei o lună de zile?”, s-a interesat o altă muncitoare, la care șefa instituției a apostrofat-o să nu vină cu astfel de întrebări.

Victoria Covali a reproșat că unii muncitori nu-și fac munca bine și că „dorm prin tufari”, la care oamenii i-au răspuns că munca lor este grea și s-au interesat de ce nu au dreptul să se așeze să-și tragă sufletul după ce și-au făcut treaba.

Oamenii s-au mai plâns că la sediile din unele sectoare nu este apă, la altele e stricat acoperișul.

Covali a răspuns că știe de „condițiile inumane”, dar a dat vina pe fosta conducere și pentru reparațiile nefinisate, și pentru restul problemelor.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


comentarii

  1. Alo ziaristică scrie-ți bre în română nu în molotoveneascî: „li s-au redus din salariu”. Ia mai încercați, poate nimeriți varianta corectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.