Internațional

VIDEO. Un oficial de la Casa Albă dezvăluie ce impresie i-a făcut Zelenski lui Biden: A fost foarte convingător cu privire la motivul pentru care sprijinul a fost atât de important în trecut şi cum priveşte el acest sprijin

Casa Albă consideră că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski şi-a pledat cauza „foarte convingător” în faţa publicului american şi a congresmenilor, atunci când a insistat că este nevoie de un ajutor susţinut al SUA pentru ţara sa, a declarat un oficial de rang înalt al Casei Albe, citat de CNN.

În condiţiile în care Casa Albă se pregăteşte ca republicanii – unii dintre ei punând la îndoială viitorul ajutorului pentru Ucraina – să preia conducerea Camerei Reprezentanţilor, oficialul a declarat că opinia generală este că discursul prețedintelui ucrainean a contribuit la prezentarea favorabilă a acestui caz.

„Credem că el a prezentat un caz convingător legislatorilor şi poporului american în legătură cu sacrificiile pe care Ucraina le-a făcut şi continuă să le facă”, a declarat oficialul cu rang înalt de la Casa Albă. „Credem că a fost foarte convingător cu privire la motivul pentru care sprijinul a fost atât de important în trecut şi cum priveşte el acest sprijin”, a adăugat oficialul.

Discursul liderului de la Kiev ar putea ajuta Casa Albă în luptele politice interne care vor urma pe tema finanţării Ucrainei, dar oficialul a dat asigurări că Zelenski nu a întrebat ce să spună. Discursul „i-a aparţinut în totalitate”, a declarat oficialul.

Volodimir Zelenski, desigur, a mers mai departe decât Casa Albă în apelurile sale pentru mai mult ajutor, precizând – pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios – atât la Casa Albă, cât şi în faţa Congresului, că nivelurile actuale de susţinere nu sunt încă suficiente. Acest lucru nu a fost o surpriză pentru Casa Albă, care se aştepta ca președintele Zelenski „să ceară mai mult”. Surpriza ar fi fost dacă nu ar fi făcut-o, a punctat oficialul.

La fel cum a răspuns şi în conferinţa de presă, Biden le-a declarat oficialilor de la Casa Albă, după întâlnirea cu președintele Ucrainei, cât de benefic a fost pentru el să se întâlnească personal cu liderul ucrainean.

Oficialul de rang înalt de la Casa Albă a mai declarat că preşedintele Biden „s-a bucurat foarte mult de timpul petrecut cu Zelenski” şi impresia pe care i-a făcut-o liderul ucrainean a fost aceea a unui om „energic” şi dedicat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Bravo și mult curaj și rezistență în față agresorului rus,domnule zelenschi.
    Mulțumesc poporului american pentru susținerea morală și financiară pentru vecinii noștri Ucraineni.

Dă-i un răspuns lui Dumitru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *