ActualitateOpinii și Editoriale

Ce va face Maia Sandu dacă Moscova îi va cere demiterea Guvernului Gavrilița?

Președintele Mai Sandu, într-o emisiune la Europa Liberă a fiind întrebată de ce  R. Moldova nu se alătură sancțiunilor impuse de statele UE Rusiei a răspuns: „Putem noi să lăsăm țara astăzi fără gaze naturale și fără energie electrică? Nu, nu putem, nici de dragul cetățenilor noștri, nici de dragul celor 100.000 de refugiați din Ucraina, dintre care 50.000 sunt copii”.

Ipocrizie și lașitatea sub pretextul grijii față de popor

Uniunea Europeană a impus sancțiuni diverse și la mai multe niveluri F. Ruse, a oprit Moscova livrările de gaze naturale spre Europa? Nu. Ucraina fiind țintă numărul unu a armatei rusești, tranzitează în continuare gaze naturale rusești pe teritoriul său. A oprit Moscova livrările de gaz către Ucraina? Nu. 

Rusia are un interes strategic extrem de important să nu oprească livrările de gaz către Chișinău – „transnistria”. Dacă Moscova ar opri livrările, ar însemna să lese „republica nistreană” fără gaz, iar ei nu pot admite asta. Același lucru e valabil și pentru livrarea cu energie electrică, Moscova nu va admite ca enclava separatistă să rămână fără bani. Dacă Cuciurganul oprește furnizarea de energie, din ce vor plăti bandiții de la Tiraspol salariile și pensiile? 

Despre Uzina metalurgică, pentru care Chișinăul a făcut lobby, ar merita de scris separat, dar este clar un mix între corupție și trădarea națională. R. Moldova cedează unilateral orice atu pe care l-ar putea folosi pentru îmblânzirea separatismului.

Să ne uităm la Georgia, care este actualmente condusă de un oligarh pro-rus, a decis să se alăture sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Georgia are hotar direct cu Rusia, și exportă acolo bunuri și servicii de peste 600 de milioane de dolari anual. R. Moldova nu are hotar direct cu Rusia, iar enclava separatistă poate fi extrem de ușor blocată cu ajutorul Kievului. 

Merită notată și mirarea fostului judecător constituțional din Lituania, Dainius Žalimas, care observă de la mare distanță că politica actuală a Chișinăului este greșită:„ Deci nu știu cum în astfel de condiții, când se refuză impunerea sancțiunilor Rusiei, să apreciem cererea Moldovei de a adera la UE, pe spatele Ucrainei în război. Arată foarte straniu, și este greu de înțeles, cum în principiu poate fi considerată pro-europeană, conducerea Moldovei. Dar poate mă înșel. Chiar vreau să mă înșel de data asta”.

Când vezi Masacrul din Bucea și câte pagube au produs rușii în Ucraina, este normal să-ți fie frică că același lucru s-ar putea întâmpla și în R. Moldova. Dar atitudinea guvernării actuale nu este una fricoasă, dar lașă! Lașitatea este definită prin lipsa de curaj, dar mai important prin lipsa sentimentului de onoare.
Până la urmă, constatăm a câta oară, că în vremuri de criză, contează calitățile morale și umane ale liderului, nu cele tehnocrate. Zelenski nu are un CV impresionat, cu masterate în SUA sau Marea Britanie, dar are coloană vertebrală și nu a acceptat să capituleze în fața criminalilor, violatorilor, torționarilor și jefuitorilor care i-au invadat țara. 

Până unde poate merge frica că „ne taie gazul”?

Ce va face Maia Sandu mâine dacă Moscova i-ar cere să o demită pe Natalia Gavrilița, iar în locul ei să fie numit Ivan Ceban? Iar dacă refuză, Rusia va lăsa țara fără gaz și energie electrică?  

În ultimii 20 de ani, de multe ori când se discuta despre neutralitatea R. Moldova, politicienii care își iau lumina de la Moscova, ne ofereau exemplu Elveției sau a Finlande. Cum reacționează Elveția în fața crimelor de război a rușilor? Chiar ieri a impus noi sancțiuni și a arestat zeci de proprietăți care aparțineau unor ruși. Reacția Finlandei la război este grăitoare despre cum ar trebui să reacționeze adecvat o societatea care se vrea a fi europeană. Pentru că toate partidele și majoritatea populației din Finlanda susțin renunțarea la neutralitatea și aderarea la NATO, organizarea unui referendum este inutilă, a anunțat săptămâna trecută Președintele Finlandei.

„Cererea de aderarea la UE a Kievului este scrisă în sângele ucrainenilor”

Nimeni nu spune că impunerea sancțiunilor și ieșirea din lista rușini de state prietenoase Moscovei vine fără riscuri, dar fără asumarea lor, despre ce fel de viitor european poate merge vorba?

Timpul.md


comentarii

  1. Va accepta, cu o condiție: ca Rusia să consimtă, la rândul ei, să importe din Republica Moldova 5 kile de mere și 2 kile de varză. În așa fel toată lumea va fi mulțumită.

  2. Asa este avem un Guver Las! am votat pentru ceva bun dar de unde.
    Alex Cozer a mentionat o idee foarte importanta si buna , e ca MD sa refuzam definitiv la Gazul Rusesc, MD poate usor cumpara Gaz din alta parte , avem sansa vietii sa o rupem pentru veci vecilor cu Rusia.
    Dar nui nimc asa sunt toti care vin la putere

    1. Păi hotărăște-te ori Unire ori aderare la NATO. Prin Unire se realizează automat și aderarea la NATO. Numai că „jițeii blânzi” de la guvernarea RâMa rămân cam ai nimănui și asta nu le convine deloc. nu mai sunt și ei „cineva”.

  3. Cu gazul ar fi problema. Dar cu electricitatea nu, pt ca Romania produce suficient incat sa poata da si RM. Dar, sa fim seriosi, boicotul gazului rusesc de catre RM inseamna „mai nimic”, adica nu conteaza, fiind prea putin fatza de Europa. Nu stiu ce spera Maia Sandu de la Transnistria. Cred ca politica vis-a-vis de Transnistria este facuta gresit si de Maia Sandu, si de Johannis si de UE. La UE nu am pretentii, pt ca nu le doare burta nici pe Germania, nici pe Franta. Dar Johannis…. eu il vad un incapabil in legatura cu Transnistria si RM. De aceea si Maia Sandu are o politica ambilicata, pt ca Johannis nu ii spune clar ce trebuie sa faca. Mutul asta de Johannis habar nu are ce sa faca in legatura cu RM, o tot da cu tara independenta…. De unde si pana unde RM independenta ? Pana nu vine un presedinte „ca lumea” la Bucuresti, situatia RM tot asa va trena, „in balaceala” si indecizia UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.