Surse germane: Gazoductele Nord Stream ar putea fi „inutilizabile pentru totdeauna”
Autorităţile germane consideră că scurgerile de gaze detectate luni, 26 septembrie, din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ar putea sa facă inutilizabile pentru totdeauna aceste conducte ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică dacă nu se intervine rapid pentru repararea lor, potrivit unor surse guvernamentale de la Berlin, citate miercuri de cotidianul german Der Tagesspiegel, preluat de agenţiile Reuters, EFE și Agerpres.
Conform surselor citate, dacă gazoductele nu vor fi reparate rapid în ele vor pătrunde volume mari de apă sărată ce vor provoca o coroziune ireversibilă.
Cele trei scurgeri au fost semnalate luni, două în zona economică exclusivă a Danemarcei şi una în cea a Suediei, conform autorităţilor acestor ţări şi celor germane fiind vorba cel mai probabil despre acte de sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Guvernul danez a atenţionat că investigarea cauzelor ar putea dura mai multe săptămâni.
În timp ce unele suspiciuni se îndreaptă către Rusia, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov a descris drept ”absurdă” ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, argumentând că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici în cel al Europei, iar firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marele beneficiare ale scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream.
De asemenea, la rândul ei, purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov, Maria Zaharova, a insinuat o implicare a Washingtonului, amintind că în luna februarie preşedintele Joe Biden a spus că ”dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2”, iar marţi fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski a postat pe Twitter o imagine cu scurgerea de gaze din Marea Baltică, deasupra căreia a scris mesajul: ”Mulţumim, SUA”.
Miercuri, operatorul conductei Nord Stream 1 a apreciat că repararea acesteia este o opţiune, de îndată ce vor fi evaluate pagubele, ceea ce însă deocamdată compania nu poate face pentru că autorităţile au închis zonele respective.
În cazul conductei Nord Stream 2, care nu a fost folosită deloc, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, operatorul conductei afirmă că, pe lângă problema pusă de afectarea integrităţii structurale a gazoductului, reparaţiile ar putea fi îngreunate şi de faptul că societatea care o deţine este vizată de sancţiunile adoptate de SUA după invazia rusă în Ucraina, relatează sursa citată.