Astăzi 30 Noiembrie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 14:21
babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının üvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrübesinin ve üst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan üvey annesini hayal edip 31 çekerek düşlerken porno izle odanın oradan geçen mature üvey oğlunu görür Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran üvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde üzerine çıktı
Abonamente

Istorie 6 Octombrie 2020, ora 00:20

Despre răscoala din 1907 așa cum n-ați învățat la școală

Marime Font

Recent ne-a parvenit un articol istoric nou, care îşi propune să prezinte un eveniment important din istoria României: răscoala ţăranilor din anul 1907. 

Titlul articolului, apărut în limba engleză în revista „History today” este „Răscoala: the last peasants’ revolt”. Autorul articolului este istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei Răsăritene şi în special a istoriei României. El îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa” (concluzie a domniei sale) şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”.

Prezentarea este foarte rezumativă, chiar telegrafică, dar sintetică şi concludentă, precum şi însoţită de un material ilustrativ bogat, menit să ajute cititorului occidental din generaţiile de astăzi, să ia cunoştinţă despre acest eveniment istoric şi să-l înţeleagă în cadrul fenomenului istoric general. Lectura acestui articol – pe care îl putem considera eseu istoric şi chiar studiu istoric în formă popularizată – ne-a determinat să încercăm o prezentare analitică a lui, precum şi să adăugăm câteva observaţii, menite să completeze tabolul reconstituit de autor.

Loading...


CAUZELE ŞI ORIGINEA RĂSCOALEI

Pentru a înţelege răscoala ţărănească din anul 1907 trebuie să ne referim în primul rând la cauzele ei. Dispute în acest sens au existat în istoriografia de tendinţe diferite. Totuşi trebuie să subliniem că toţi istoricii au apreciat ca principală cauză reală a răscoalei situaţia existentă în anul 1907 în societatea şi economia românească, elementul de bază fiind sărăcia şi mizeria ţăranului. Aici putem cita o strofă din poezia „Scrisoarea deschisă a unui melc” de A. Mirea (de fapt, pseudonimul comun al poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel): „Nu căutaţi aiurea, nici altora pricină/Că nu e nici N. Iorga, nici G. Coşbuc de vină/Ci numai sărăcia, eterna sărăcie” (citez din memorie). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, influenţat de punctele de vedere susţinute anterior de istoricul Philip Gabriel Eidelberg şi de sociologul Daniel Chirot, specialişti occidentali în istoria României, ale căror studii în limba engleză au atras atenţia în anii 70 ai secolului 20, cercetătorul Markus Bauer prezintă în mod rezumativ situaţia României – şi în special a ţărănimii române – în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi la începutul secolului al 20-lea. El menţioneză caracterul economiei româneşti în perioada respectivă: o economie eminamente agrară, care a suferit ca urmare a intrării grâului american în competiţia exportului, precum şi a politicii economice protecţioniste a Austro-Ungariei asupra cărnii produsă în Ungaria. Pe de altă parte, situaţia socio-economică internă a României era problematică.

Mai mult de jumătate din terenurile agricole erau în posesiunea marilor moşieri, care preferau să nu şi le administreze singuri, ci să îşi petreacă timpul la oraşe, preferând alte ocupaţii. Proprietarii de moşii preferau să-şi arendeze moşiile. Pe această cale a apărut categoria arendaşilor, mulţi dintre ei evrei (în Moldova), greci şi bulgari (în Valahia), dar şi români. Autorul vorbeşte şi despre concurenţa între arendaşi, arătând cazul concurenţei între renumiţii Mochi Fischer şi Berman Juster în privinţa arendării moşiei prinţului Mihalache Dimitrie Sturdza, la Flămânzi. Interesant faptul că autorul subliniază că aceşti arendaşi erau evrei imigraţi din Bucovina austriacă şi vorbeşte despre „trusturi de arendaşi”. Termenul ne pare problematic şi a fost respins de o parte a istoriografiei. O polemică asupra lui s-a dezvoltat încă în perioada imediat următoare răscoalei, între Nicolae Iorga şi Moses Schwarzfeld, ultimul vorbind despre „trusturi Fischereşti” în mod ironic. De fapt nu este vorba despre trusturi oficiale, ci despre alianţe familiale. Aceşti arendaşi erau oameni ambiţioşi, dornici atât de câştig, cât şi de prestigiu şi putere, concurenţa fiind tocmai între două familii evreieşti, cel puţin în acest caz. Ei nu erau nici solidari, nici susţinători ai vieţii obşteşti evreieşti. Cazul lui Mochi Fischer, care nu s-a dovedit darnic faţă de emigranţii evrei săraci plecaţi pe jos la 1900 („fussgeyers”) este elocvent în acest sens.

Alt aspect al vieţii agrare în România la începutul secolului al 20-lea, subliniat de autor este cel al proprietăţii ţărăneşti şi al gospodăriilor ţărăneşti. Circa 80 la sută din populaţia României se întreţinea din gospodării agricole. Dar mai mult de 60 la sută dintre ţărani deţineau suprafeţe de teren agricol mai mici de 5 hectare şi mai puţin de 5 vite, în timp ce pentru întreţinerea unei familii erau necesare între 5 şi 10 hectare de pământ arabil. De aceea, aceşti ţărani erau nevoiţi să ia în arendă câteva hectare de pământ din moşia locală, prin înţelegere cu arendaşul moşiei. Plata era făcută în muncă pe moşia respectivă, în felul tradiţional al rentei în muncă. Înlocuirea acestei plăţi cu o plată în bani a fost acceptată de reforma agrară din anul 1864, dar nu a fost pusă în aplicare întotdeauna. Cei care i se opuneau erau atât proprietarii de pământuri, cât şi arendaşii, în asociere cu primarii locali: pe această cale ei realizau un câştig mai mare decât ar fi realizat pe piaţa liberă. Este sistemul „învoielilor agricole”. Promisiunea arendaşului Mochi Fischer de a reduce o parte din renta în muncă pe care trebuiau s-o plătească ţăranii din satul Flămânzi (din apropiere de Botoşani) după ce reuşise să obţină arenda acestei moşii înlăturându-l pe concurentul Berman Iuster, nu a fost pusă în aplicare de el. Aceasta a fost una din cauzele izbucnirii răscoalei, cataliza acestei răbufniri. Cu alte cuvinte, putem adăuga – folosind un termen existent în presa timpului şi preluat de istoriografia din prima jumătate a asecolului al 20-lea – că principala cauză a răscoalei rezida în aşa-numita „chestiune ţărănească”, principala „chestiune” existentă pe eşichierul politic şi social românesc în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi în primele decenii ale secolului al 20-lea.

PARTIDELE POLITICE ŞI CĂILE DE SOLUŢIONARE A PROBLEMEI AGRARE

La începutul secolului ai 20-lea, principalele partide politice erau cel conservator şi cel naţional-liberal. Ultimul era divizat între liberalii moldoveni şi liberalii munteni. Deşi cele două principate erau unite politic din anul 1859 şi administrativ din anul 1862, iar România îşi proclamase independenţa în anul 1877 şi devenise regat în anul 1881, interesele continuau să fie diferite între proprietarii de pământuri din cele două foste principate, devenite regiuni ale aceleiaşi ţări. Istoricul Markus Bauer nu se referă la acest aspect, dar el nu poate fi trecut cu vederea, datorită diferenţelor de dezvoltare şi de situaţie. Moldova era mai săracă decât Valahia, iar rolul micilor proprietari agricoli era diferit de la o regiune la alta, ceea ce determina diferenţe de interese.În Moldova existau moşii mari, adevărate latifundii, iar majoritatea arendaşilor erau evrei. În Valahia aproape că nu existau arendaşi evrei, ci greci şi bulgari, şi exista şi sistemul micii proprietăţi agrare. Sistemul „învoielilor agricole” nu era atât de răspândit ca în Moldova, economia locală era mai dezvoltată şi apăruse chiar şi o clasă de ţărani îmbogăţiţi. Autorul se referă la punctele de vedere diferite ale partidului naţional-liberal şi ale partdului conservator.

Partidul Naţional-Liberal susţinea că sistemul arendărilor de către arendaşi „profesionişti” şi cel al „învoielilor agricole” trebuia abolit şi înlocuit cu o reţea de bănci rurale şi cooperative săteşti care să acorde credite ţăranilor pentru a putea lua în posesiune porţiuni din moşiile existente, ceea ce ar fi transformat sistemul latifundiar şi l-ar fi făcut să cadă în desuetudine. Această idee era în cadrul programului economic al aceluiaşi partid, care susţinea teza industrializării, afirmând că România trebuie să pună accentul pe dezvoltarea industrială şi urbană. În anul 1906, România era a patra mare producătoare de petrol din lume, ceea ce îi prevedea un viitor în domeniul dezvoltării industriale atunci când preţurile produselor agricole erau în scădere datorită concurenţei externe. De fapt, era punctul de vedere al liberalilor valahi. Vizavi de acest punct de vedere era cel al partidului conservator, care susţinea ca România trebuie să rămână o ţară cu economie dominant agrară. Programul economic şi social al partidului conservator susţinea că singura cale de îmbogăţire a satelor era menţinerea sistemului arendării moşiilor, dar obligându-i pe arendaşi să acorde condiţii mai bune de subarendare şi contracte de muncă mai avantajoase ţăranilor în cadrul „învoielilor agricole”. Astfel, moşierii ar fi i-ar fi putut controla pe ţărani ca pe o forţă de muncă, iar ţăranii ar fi putut lua în arendă suprafeţe de teren mai mari.

În cele din urmă, ţăranii ar fi urmat să înceteze să muncească pe moşie pentru bucata de pământ subarendată şi ar fi plătit arenda în bani, aşa cum era prevăzut de reforma agrară din anul 1864. Această idee era susţinută şi de unii ideologi şi politicieni liberali moldoveni, a căror gândire era influenţată de situaţia de pe teren din Moldova. In această categorie era Vasile Kogălniceanu, fiul omului politic liberal Mihail Kogălniceanu. Aici trebuie să menţionăm că istoricul Markus Bauer nu se referă la diferenţele ideologice între liberalii valahi (sau munteni) şi liberalii moldoveni. El îl menţionează pe Vasile Kogălniceanu ca „politician conservator”. Dar, deşi susţinea un punct de vedere apropiat cu cel al Partidului Conservator şi deşi îndeplinise unele funcţii politice şi administrative în timpul guvernării conservatoare, Vasile Kogălniceanu era totuşi un liberal moldovean, membru al partidului liberal, lucru care poate fi înţeles şi din corespondenţa lui cu tatăl său în anii 80 ai secolului al 19-lea. Faptul este menţionat şi de istoricul Philip Gabriel Eidelberg în lucrarea „The Great Romanian Peasant Revolt of 1907: Origins of a Modern Jacquerie” .

EVREII ŞI RĂSCOALA ŢĂRĂNEASCĂ DIN 1907

În studiul său, istoricul Markus Bauer se referă şi la aspectul evreiesc al răscoalei din 1907. Pentru a completa afirmaţiile sale, trebuie să menţionăm că cea de a doua problemă care frământa eşichierul politic şi social românesc în ultimele decenii ale secolului al 19-lea şi primele decenii ale secolului al 20-lea era „chestiunea israelită”. Evreii erau o populaţie lipsită de drepturi politice, cu unele excepţii. Congresul de la Berlin obligase România să acorde cetăţenia română oricărui „străin”, indiferent de confesiunea lui religioasă, modificând astfel articolul 7 al Constituţiei din anul 1866, care prevedea că pot fi încetăţeniţi numai străinii de rit creştin. Dar România nu a acordat emanciparea totală a locuitorilor ei evrei, ci numai încetăţenirea în bloc a foştilor combatanţi în războiul de independenţă şi – în rest – numai încetăţeniri individuale, fiecare dintre ele trebuind să fie votată ca o lege specială atât de către Parlament, cât şi de către Senat (vedeţi în acest sens studiul profesorului Carol Iancu, „Evreii din România 1866-1919”, carte apărută recent la Bucureşti în cea de a treia ediţie, lărgită şi revizuită, cu o bibliografie actualizată). Desigur, se poate încerca o aplicare a tezelor regretatului istoric şi sociolog israelian Jacob Katz la situaţia din România, respectiv trecerea de la societatea pre-neutrală la societatea neutrală, în care rolul aparteneţei religioase se diminuează şi ulterior dispare complet în privinţa apartenenţei civice, în mod treptat (vedeţi în acest sens lucrarea sa, „Out of the Ghetto”, apărută în anul 1973). Nu vrem să insistăm asupra acestui aspect. Menţionăm numai eforturile intelectualităţii evreieşti modernizate („maskilii”) de a realiza integrarea culturală (sau cel puţin lingvistică) a evreilor în România pentru a justifica primirea emancipării.

Polemica asupra emancipării continua, incluzând uneori articole de presă şi broşuri violente din partea adversarilor emancipării şi apologetice din partea susţinătorilor ei. Fenomenul respingerii evreilor, existent în fiecare ţară în perioada polemicii pentru emancipare, era însoţit deja de accente ale antisemitismului modern, printre altele datorită întârzierii dezvoltării faţă de ţările vest-europene şi central-europene. In mare parte, evreii din mahalalele oraşelor reprezentau o populaţie săracă. Desigur, existau şi exceptii, evrei bogaţi, activi în sectoarele economice, printre care în cel al arendăşiei. Atacurile împotriva arendaşilor evrei erau însoţite de atacuri antievreieşti, care vizau întreaga populaţie evreiască. Preoţi şi învăţători rurali se numărau printre incitatorii ţăranilor împotriva evreilor; ulterior, unii dintre ei au fost arestaţi pentru sprijinirea ţăranilor. Autorul subliniază că incitarea pornea de la ideologi naţionalişti, precum istoricul Nicolae Iorga, prin intermediul ziarului său „Neamul Românesc”, care reflecta un punct de vedere naţionalist şi romantic asupra rolului ţăranilor în societatea românească.

Markus Bauer adaugă că „împreună cu profesorul Alexandru Constantin Cuza de la Universitatea din Iaşi, Iorga organiza diferite adunări studenţeşti la care imigranţii evrei erau blamaţi în mod frecvent ca fiind principala cauză a problemei”. Totuşi, putem răspunde la această afirmaţie că, deşi Iorga şi Cuza întemeiaseră partidul naţional-democrat, de orientare antisemită, au existat unele diferenţe de nuanţe între ei, care au dus ulterior la părăsirea partidului de către Nicolae Iorga şi la schimbarea atitudinii lui faţă de evrei. Orientare care a determinat atitudinea lui ulterioară şi asasinarea lui de către legionari, iniţial discipoli ai lui A.C.Cuza, dar împotriva cărora pornise Nicolae Iorga. Autorul afirmă că ulterior Nicolae Iorga a renunţat la antisemitism, lucru adevărat (vedeţi în acest sens biografia lui Nicolae Iorga, de Nagy-Talavera), deşi – adăugăm – a mai existat o excepţie, broşura „Iudaica”, polemică împotriva unor politicieni evrei din România interbelică, în care reapar generalizările. Autorul subliniază şi atitudini ale unor intelectuali care nu manifestau tendinţe ultranaţionaliste, ci tendinţe sociale, consideraţi incitatori la răscoală, precum Vasile Kogălniceanu (se referă la broşura acestuia, „Către săteni”) şi George Coşbuc (se referă la influenţa poeziei sale, „Noi vrem pământ”, publicată cu circa 12 ani mai înainte), precum şi a unor oameni din administraţia publică, precum prefectul judeţului Botoşani, Ilie Văsescu, acuzat de nepăsare atunci când ţăranii se pregăteau să atace şi au atacat şi molestat arendaşi evrei. Ulterior, Vasile Kogălniceanu a fost arestat , acuzat de incitare dar niciodată judecat şi amnistiat de rege, iar Ilie Văsescu a fost demis de noul guvern liberal la 26 martie 1907. Putem adăuga faptul că studenţii incitaţi, ca şi preoţii şi învăţătorii rurali erau ei înşişi de origine ţărănească. Autorul subliniază şi rolul micilor grupuri socialiste „care fuseseră influenţate de revoluţionarii din Rusia, care de asemenea s-au aflat la spatele ţăranilor. Printre ei erau marinari de pe crucişătorul Potemkin, care declanşase prima revoluţie rusă în 1905 în portul Odesa de la Marea Neagră. Mulţi dintre ei veniseră în România după înfrângerea (revoluţiei) şi lucrau în industria petrolului sau în ferme agricole”.

Deşi influenţa evenimentelor din Rusia nu poate fi negată, totuşi influenţa foştilor marinari de pe crucişătorul Potemkin, refugiaţi politici străini, în număr relativ mic şi care nu erau adaptaţi situaţiei socioculturale din România (ţară din care puteau fi expulzaţi oricând) şi care nu aveau contacte speciale cu masa ţărănească din această ţara de refugiu nu poate fi exagerată şi nu pare să fi fost un factor care să fi determinat răbufnirea răscoalei. Trebuie să menţionăm însă că printre tinerii care militau pentru îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor şi încurajau acţiunile lor protestatare erau şi tineri evrei românizaţi lingvistic şi cultural, de obicei elevi de liceu sau foşti elevi care părăsiseră şcoală şi se îndreptaseră spre o meserie practică, de orientare socialistă, de obicei proveniţi din pătura săracă a oraşelor. Desigur, atitudinea lor era diferită de cea a studenţilor români naţionalişti, dar nu poate fi trecută cu vederea. Atitudinea lor nu era – şi nu putea fi – antisemită, ci avea numai un caracter social, în conformitate cu principiul că, în viitor, într-un regim socialist, se vor şterge diferenţele şi discrepanţele etnice, păstrându-se numai cele de clasă. Ceea ce menţionează autorul, în legătură cu începutul răscoalei, este că atacul împotriva arendaşilor evrei, care căpătase o nuanţă antisemită, s-a extins.

Autorităţile nu au luat măsurile necesare pentru restabilirea ordinei, iar „hoarde [sic! termen parcă neportivit!] de ţărani au ocupat oraşul evreiesc Podu Iloaiei…prădând şi distrugând”. Aici trebuie să menţionăm o carte apărută în limba română în Israel, la Ierusalim , în anul 1966, care nu s-a bucurat de suficientă circulaţie şi care astăzi pare să fie uitată : „Aspectul evreiesc al răscoalei din 1907” („O istorie a evreilor români”, volumul 3), de Israel Bar Avi (Dore Wertenstein), cu o postfaţă de Eliezer Ilan (Lazăr Rosenbaum). Deşi autorul a fost documentarist şi nu istoric profesionist (spre deosebire de autorul postfaţei), materialul documentar din cadrul acestei lucrări este bogat, iar aspectul evreiesc al răscoalei din 1907 nu poate fi înţeles fără studierea cărţii. De asemenea, menţionăm articole documentare ale unor istorici israelieni originari din România, precum Theodor Armon, Emanuel Aczel, Paul Vătărescu (în limbile română şi ebraică), precum şi monografia obştei evreieşti din Podu Iloaiei, de I. Kara.Ca o concluzie personală asupra aspectului evreiesc al răscoalei din 1907, putem afirma că ea a fost produsul celor două „chestiuni” care frământau eşichierul politic românesc de la începutul secolului al 20-lea şi care se cereau a fi soluţionate de urgenţă: „chestiunea ţărănească” şi „chestiunea israelită”, care s-au ciocnit, prima fiind mult mai gravă.

1907, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ÎN TOAMNĂ

Am ales ca subtitlu al prezentării desfăşurării răscoalei titlul pamfletului scriitorului Ion Luca Caragiale. Aici trebuie să menţionăm că istoricul Markus Bauer descrie evenimentele din anul 1907 în mod rezumativ, telegrafic, dar suficient pentru a fi înţelese. Nu repetăm descrierea făcută de el, ci ne limităm să cităm că începutul răcoalei a fost în satul Flămânzi din judeţul Botoşani, pe moşia arendată de Mochi Fischer, la 21 februarie 1907. Răscoala s-a extins în mod treptat în toată Moldova în luna martie. Ţăranii răsculaţi au atacat conacele arendaşilor, dar arendaşii nu mai erau acolo: Mochi Fischer, ca şi alţi arendaşi, s-au refugiat în Bucovina austriacă, la Cernăuţi. Orăşelul Podu Iloaiei a fost ocupat de ţărani la 14 martie. Dar nu a fost singurul. Ţăranii s-au răsculat în numeroase sate din Moldova şi au pătruns în oraşe şi orăşele. Deşi „armele” lor erau primitive, rurale, administraţia locală nu putea face faţă, după ce iniţial tratase răscoala cu o oarecare nepăsare, considerând că singurele victime ar fi arendaşii evrei, care oricum se refugiaseră. Autorul subliniază că prefectul de Botoşani, Ilie Văsescu afirmase la 17 martie că pierduse controlul, deoarece nu avea armata la dispoziţie. La 20 martie, răscoala s-a extins în Muntenia şi Oltenia. Deşi prejudecăţile naţionaliste împotriva „străinilor” predominaseră în Moldova, răscoala a devenit mai violentă în sud, respectiv în Valahia, decât în nord, „ameninţând însăşi existenţa statului”, afirmă istoricul Markus Bauer. Este vorba de judeţele Vlaşca, Teleorman şi Dolj. Arendaşii greci şi bulgari au trecut Dunărea, refugiindu-se. La 24 martie, câteva mii de ţărani erau în drum spre Bucureşti. Ei ştiau că vor fi susţinuţi de studenţi, care sprijineau cererile lor atât în capitală, cât şi în alte oraşe. La marginea Bucureştilor a avut loc o adevărată bătălie între ţăranii răsculaţi şi armată. În cele din urmă, armata a biruit, cu preţul a circa 800 de ţărani ucişi sau răniţi. Guvernul conservator, condus de primul ministru George Cantacuzino, nu a mai putut face faţă situaţiei şi a demisionat.

La 25 martie, partidul liberal, condus de prinţul Dimitrie Sturdza, a fost chemat să formeze guvernul. Ca ministru de război a fost numit generalul Averescu, decis să înnăbuşe răscoala. În acest scop a fost pusă la dispoziţia lui o forţă armată de 120.000 soldaţi. Pentru a se evita cazuri de fraternizare cu ţăranii răsculaţi au fost introduse pedepse militare deosebit de grave soldaţilor care ar fi îndrăznit să nu execute ordinele, inclusiv ordinul de a trage. Represalii au avut loc în diferite oraşe în care au pătruns ţăranii răsculaţi. La Galaţi s-a remarcat sublocotenentul Ion Antonescu, vinovat de împuşcarea a 12 ţărani răsculaţi. În anul 1907 el era un tânăr ofiţer începător, în anii 1940-1944 mareşal, dictatorul României (fapt subliniat de istoricul Markus Bauer). Peste tot morţi, răniţi, operări de arestări. Au urmat procese după înnăbuşirea răscoalei, fiind înaintate acte de acuzare împotriva unor preoţi, învăţători şi ţărani, precum şi a „altor colaboratori prezumptivi”. Ulterior, arestaţii au fost eliberaţi printr-un decret de amnistiere emis de regele Carol I.

Istoricul Markus Bauer pune problema numărului morţilor, menţionând că cifra oficială era de 419 persoane, dar este prea mică, iar cifra neoficială, vehiculată de presă şi unanim acceptată, de circa 10.000 ţărani, nu a fost dovedită niciodată ca fiind reală. Aici putem adăuga că cifra de 10.000 ţărani ucişi pare să fi fost afirmată de ziaristul N. D. Cocea. Într-o publicaţie contemporană – citez din memorie, deşi sunt adversarul scrierii istoriei „după ureche” – a apărut un articol (reprodus în anul 1957 în volumul „1907 – documente literare” publicat la Bucureşti în seria „Biblioteca pentru toţi”), în care era menţionată cifra de 10.000 victime şi se nota că „l-am întrecut pe Tamerlan, l-am întrecut pe Attila şi am făcut de ruşine pe consulii romani care au înfrânt răscoala lui Spartacus”. Putem afirma că numărul victimelor este oricum mult mai mare de 419 persoane, desigur de ordinul miilor, deşi poate nu al cifrei de 10.000. Asemenea observaţii am văzut recent într-un studiu de istoricul român, doamna Zoe Petre, acum câţiva ani.

Oricum, putem să ne gândim că este vorba de un început al secolului 20, secolul în care viaţa omului şi-a pierdut valoarea în ochii unor lideri politici, când razboaiele mondiale, genocidul, Holocaustul, Gulagul, represaliile, lichidările politice, armamentul atomic, chimic şi bactereologic, mijloacele de distrugere în masă au devenit elemente la ordinea zilei, iar moartea a devenit o simplă statistică relativă. „Nefericitul meu secol blestemat”, după cum l-a numit scriitorul Marius Mircu în titlul unei cărţi a lui.

TESTAMENTUL LITERAR ŞI CULTURAL AL RĂSCOALEI DIN 1907

În studiul publicat, istoricul Markus Bauer se referă şi la „testamentul cultural” al răscoalei. Printre altele, el se refreă la romanul „Răscoala” de Liviu Rebreanu, publicat în anul 1932, devenit clasic, la pamfletul lui Ion Luca Caragiale „1907, din primăvară până în toamnă”, la broşura „Pentru ce s-au răsculat ţăranii” de Radu Rosetti, la articolul lui Nicolae Iorga „Dumnezeu să-i ierte”, la studiul sociologic „Neoiobăgia” de Constantin Dobrogeanu-Gherea. Desigur, este vorba despre diferite tendinţe socioculturale şi literare. Apropo, afirmaţia că Dobrogeanu-Gherea ar fi fost un social-democrat basarabean nu este reală: el era evreu din Rusia, refugiat în România şi convertit la creştinism. Markus Bauer se referă si la prezentarea răscoalei din 1907 în pictură, menţionând lucrări ale pictorilor Octav Băncilă, Iosif Iser, Ştefan Luchian, Aurel Jiquidi, Nicolae Mantu. Unele dintre lucrările lor, precum „1907” de Octav Băncilă, „La împărţitul porumbului” de Ştefan Luchian (de fapt tablou anterior răscoalei, din anul 1905), „Reprimarea răscoalei” de Nicolae Mantu sunt reproduse în articol, împreună cu unele fotografii publicate în revista „Illustrated London News”. Desigur, se pune întrebarea în ce măsură aceste fotografii reflectă realitatea aşa cum era într-adevăr. Cu aceeaşi ocazie, istoricul Markus Bauer menţionează pe scurt modul în care răscoala din 1907 a fost prezentată de istoriografia comunistă. După părerea lui, scopul istoriografiei comuniste a fost de a prezenta aşa-numita „alianţă între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare”, accentuându-se pe eliberarea ţăranilor arestaţi aflaţi într-un tren, de către muncitorii ceferişti din Paşcani. Aici putem adăuga faptul că istoriografia comunistă românească a repins categoric aspectul antisemit şi evreiesc al răscoalei, preferând fie să îl treacă sub tăcere (cazul lucrărilor apărute la comemorarea a 50 de ani de la răscoală, printre care „1907- documente literare”, precum şi anterior, în cazul „Istoriei României” de Mihail Roller) sau să îl combată totalmente (cazul volumului „1907” apărut la 60 de ani de la răscoală, precum şi al unei lucrări de Augustin Deak). Poate că diferenţa de prezentare provine de la diferenţa de orientare generală, între comunismul stalinist din deceniul obsedant şi comunismul naţional de la începutul perioadei ceauşiste. Totuşi, menţionăm că influenţa răscoalei din 1907 în literatură şi cultură s-a manifestat şi în perioada comunistă, bineînţeles că uneori în mod artificial, direcţionat „de sus”. Dar acest lucru nu poate fi neglijat. Un exemplu în acest sens este volumul de poezii „1907” de Tudor Arghezi, care deşi a fost controversat, valoarea literară a unor poezii nu poate fi negată, deşi altele sunt problematice. Alt exemplu este suita muzicală „1907” de Radu Lupu, care a încetat de a fi interpretată în România după ce compozitorul şi pianistul Radu Lupu a plecat din România comunistă. De asemenea, trebuie să menţionăm reeditarea trilogiei despre răscoala din 1907 de Cezar Petrescu (deşi orientarea autorului era naţionalistă şi chiar antisemită în prezentarea răscoalei), precum şi republicarea – în anul 1970 – a romanului „Domnişoara Cristina” de Mircea Eliade, în care răscoala este prezentată altfel, reunind memoria istorică şi interpretarea mistico-cabalistică.

Articolul istoricului Markus Bauer despre răscoala ţărănească din 1907 este binevenit, important pentru cunoşterea acestui eveniment istoric. Poate că ar fi necesar să fie publicat şi în limba română, deorece noua generaţie a pierdut legătura cu un eveniment istoric petrecut în urmă cu peste 100 de ani. Mai ales pentru că acest studiu oferă prezentarea telegrafică, dar teoretică şi analitică a evenimentului, dintr-un punct de vedere occidental, chiar dacă sunt necesare unele retuşuri asupra unor chestiuni de detaliu.

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Timpul Local 30 Noiembrie 2020, ora: 13:07

Un bărbat A MURIT după ce s-a aruncat de la etajul patru a unui spital din Chișinău

Un bărbat A MURIT după ce s-a aruncat de la etajul patru a unui spital din Chișinău

 Tragedia s-a produs în această dimineață, 30 noiembrie, la ora 07:30.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 30 Noiembrie 2020, ora: 12:53

VIDEO - Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc pe 1 Decembrie

VIDEO - Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc pe 1 Decembrie

 Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc pe 1 Decembrie, în onoarea Zilei Naţionale a României, în urma demersurilor făcute de Ambasada României la Ottawa.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 30 Noiembrie 2020, ora: 12:37

Calendar istoric: 1938 - Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat de jandarmi, la ordinul regelui Carol al II-lea

Calendar istoric: 1938 - Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat de jandarmi, la ordinul regelui Carol al II-lea

 1224 - Regele Andrei al II-lea al Ungariei a întărit privilegiul dat de înaintașul său, Geza al II-lea populației săsești din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de „Andreanum”. Regiunea colonizată de aceștia, cuprinsă între...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 30 Noiembrie 2020, ora: 09:08

FOTO - Accident teribil în raionul Strășeni. Un MORT și șapte persoane rănite

FOTO - Accident teribil în raionul Strășeni. Un MORT și șapte persoane rănite

  Accidentul de pe traseul Chișinău-Leușeni s-a produs ieri în jurul orei 16.40. La volanul automobilului Mercedes, care se deplasa din direcția Chișinău spre Leușeni se afla o femeie de 40 de ani, având ca pasageri soțul și doi copii minori.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 30 Noiembrie 2020, ora: 08:51

Ce miros a avut trecutul? Un grup de cercetători încearcă să ofere răspunsul

Ce miros a avut trecutul? Un grup de cercetători încearcă să ofere răspunsul

Un grup format din istorici, experți în inteligență artificială, chimiști și parfumieri intenționează să redea pentru expoziții mirosurile specifice din Europa din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea și, în același timp, va realiza o enciclopedie a...

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 30 Noiembrie 2020, ora: 08:50

5 rețete de POST simple pe care trebuie să le încerci

5 rețete de POST simple pe care trebuie să le încerci

1. Cartofi dulci umpluti  Ingrediente (2 portii): - 2 cartofi dulci mari; - o conserva de fasole neagra, scursa bine; - o rosie medie, taiata cubulete; - 2 lingurite de ulei de masline extravirgin; - chimen, coriandru, sare si piper, dupa gust; - 2 linguri de coriandru proaspat.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 30 Noiembrie 2020, ora: 08:49

Horoscop LUNI 30 NOIEMBRIE 2020. Lună Plină în zodia Gemeni

Horoscop LUNI 30 NOIEMBRIE 2020. Lună Plină în zodia Gemeni

 Astăzi se va forma Lună Plină în zodia Gemeni, eveniment care va fi însoțit de o eclipsă parțială de Lună pe axa Gemeni-Săgetător. Ca orice Lună Plină se vor produce evenimente de natură să încheie contexte din viața noastră, să culegem roadele și să...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 30 Noiembrie 2020, ora: 08:35

Prognoza METEO 30 noiembrie. Ninge in toată țara!

Prognoza METEO 30 noiembrie. Ninge in toată țara!

Pentru astăzi meteorologii anunță vreme determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Maximele termice ale zilei vor atinge valori de 0..+3 grade Celsius în nord, +1..+4 grade în centru și +2..+5 grade în sud....

( ) Citeşte tot articolul

Frumusețe 30 Noiembrie 2020, ora: 00:59

Toată lumea ştie deja cât de benefică este sfeclă roşie pentru sănătatea întregului organism, iar dacă nu ai aflat deja, trebuie să o incluzi chiar de astăzi în alimentaţia ta. 

( ) Citeşte tot articolul

Externe 29 Noiembrie 2020, ora: 11:17

A murit actorul care l-a interpretat pe Darth Vader în trilogia Star Wars

A murit actorul care l-a interpretat pe Darth Vader în trilogia Star Wars

Dave Prowse, actor şi fost bodybuilder cunoscut pentru interpretarea personajului Darth Vader în trilogia originală Star Wars, a murit la vârsta de 85 de ani, relatează news.ro

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 29 Noiembrie 2020, ora: 09:55 de Ion Macovei

Eminescu pe care îl știm mai puțin

Eminescu pe care îl știm mai puțin Din editia print

Viața lui Mihai Eminescu a fost bântuită de lipsuri, muncă grea și dezamăgiri în viața personală. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 29 Noiembrie 2020, ora: 09:17

Calendar istoric: 1992 - A avut loc prima vizită a unei comisii a Parlamentului României la Chişinău

Calendar istoric: 1992 - A avut loc prima vizită a unei comisii a Parlamentului României la Chişinău

 1780 - A încetat din viaţă împărăteasa Maria Theresia a Austriei (n. 1717) 1797- S-a născut compozitorul Gaetano Donizetti ("Elixirul dragostei", "Lucia di Lammermoor") (m. 8 aprilie 1848)

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 29 Noiembrie 2020, ora: 09:05

Supă de linte - ”AUR” iarna. Rețetă simplă și economică

Supă de linte - ”AUR” iarna. Rețetă simplă și economică

Iarna are alt gust dacă prepari acasă supe și mâncăruri din linte. Iar lintea nu este doar un ingredient sănătos, sățios și economic ci este lintea bogată în fibre. Fibrele solubile ajută la procesul de normalizare a nivelului de colesterol din sânge. Tot fibrele...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)