Astăzi 11 August 2020, Marţi - Ultima actualizare la 10 August 2020
Abonamente

Istorie 4 Mai 2020, ora 10:47

EXCLUSIV / Sistemul de fortificații militare austrice de la Gura Humorului

Marime Font

Datorită imensității teritoriale a imperiului rus și în mod direct a mărimii numărului soldaților gata să moară pentru maica Rusia și țarul său, imperiul moscovit a devenit în secolul al XIX-lea un real pericol pentru Europa (ca și astăzi). Victoria asupra armatei lui Napoleon a marcat debutul unor noi eforturi de a-și impune hegemonia pe continent (ca și astăzi).

 În treacăt trebuie spus că datorită invaziei franceze nu a fost ocupat restul Moldovei, ba chiar și Muntenia, cum rușii intenționau inițial. Merçi Napoleon ! Un alt eșec țarist a fost și înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii din 1856, încheiat prin pacea de la Paris, când hrăpărețului imperiu i se lua sudul Basarabiei cu cele trei județe, Cahul, Bolgrad și Ismail, care au beneficiat astfel de reformele benefice ale unirii Principatelor Române.

Pe de altă parte, alt imperiu criminal, și el clădit pe sângele populațiilor cotropite, cel austriac - e drept mult mai civilizat - a rupt în 1775 partea cea mai frumoasă și poate mai civilizată a Moldovei istorice – Bucovina, leagănul statalilății moldave. În condițiile creșterii pericolului potențial țarist asupra hotarelor sale Viena a decis realizarea unor sisteme defensive, preventive, în părțile estice ale teritorilor sale, precum cel de la Zaleskic (reg. Ternopol, Ucraina), la circa 60 km nord de Cernăuți, sau pe linia Nistrului Mijlociu de la Halci, Martinow și Rozvadow. Un capitol special al acestor eforturi a fost dedicat sistemului sudic de forturi inițiate de Frantz Joseph la Gura Humorului (jud. Suceava), exact tocmai unde, în drum spre Vatra Dornei – Transilvania – Ungaria și Austria, valea Moldovei se îngustează foarte mult.

Loading...


Cercetarea personală a documentelor de epocă la Arhivele Naționale din Viena a dezvăluit istoria construirii unui sistem bine gândit de forturi din lemn și pământ. Accesul în localitate, de la est la vest, se făcea doar trecând un baraj de drum, din pământ și lemn, ce îngloba două forturi, dispus de la albia râului Moldova până la poalele dealului numit de atunci Cetățuia, ce domina valea, pe vârful căruia era amenajată cea de-a treia fortificație, dotată și ea cu adăpost pentru soldați cât și artilerie, datorită poziției ce era ideală pentru așa ceva.

În spatele barajului de drum, alte șase forturi, unele cu laturi hexagonale, erau distribuite în unele puncte cheie, toate pe poziții dominante. Lucrările, începute în vara anului 1854, beneficiau de o finanțare de masivă, numai barajul de drum, la care urmau să lucreze 500 de muncitori, - aflăm din documente -costând 60.000 de florini. Au fost aduse tunuri de la Lemberg (Liov-azi Lʹviv), cât și ofițeri și gradați. În scopul adăpostirii militarilor s-au construit numeroase clădiri (Blokhaus), ca și unele administrative și depozite.

Deoarece, din fericire, pericolul potențial țarist a fost preîntâmpinat datorită înfrângerii rușinoase a imperiului Rusiei în 1856, împăratul Franz Joseph a dispus încetarea lucrărilor, și așa foarte avansate, și vinderea materialului lemnos pentru recuperarea unei părți a finanțării inițiale.

Astăzi se mai păstrează urmele valurilor de pământ pe dealul Cetățuia, datorită depărtării de zona urbană ce a suferit intense modificări, dar și în locul numit sugestiv La Roată, unde astăzi există amenajată o mare pensiune cu același nume, care cazează cu tot dragul turiștii basarabeni.

În așteptarea unor vremuri mai bune financiar, autorul acestor rânduri a propus primăriei orașului, aflat de altfel la numai 4 km depărtare de celebrul Voroneț, realizarea pe dealul menționat, cu finanțare europeană, a altui obiectiv turistic de referință: Muzeul administrației austriece a Bucovinei.

Și pentru că tot iubiți sincer istoria Moldovei, pentru folosul tuturor școlilor din Republica Moldova și Ucraina, rugăm fierbinte ca unele cadre școlare să obțină cartea ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI (PENTRU ELEVI) pentru școala lor, prin xerografiere la cele distribuite deja în teritoriu, sau descărcare de pe internet, folosind linkurile tinyurl.com/s67f8ty (pentru text) și tinyurl.com/whryh4k (pentru ilustrați sa) și inventariere oficială ulterioară la bibliotecă. Cât mai urgent !

În spiritul articolului nr. 34 al Constituției RM (Dreptul la informație), lucrarea se poate printa tot gratuit și de pe site-ul istoric moldovenesc deosebit de important cu linkul de acces: goo.gl/b9BQne, ca și multe alte materiale despre Ștefan cel Mare și avantajele întregirii neamului, inclusiv afișe istorice cu Ștefan cel Mare ce însuși se recunoștea în scris român. POPULARIZAȚI CÂT MAI MULT ideea că filmul făcut cu bani probabil rusești sub patronaj prezidențial, Istoria Moldovei pentru copii, de pe Internet, ca și site-ul moldovenii.md, sunt puternic politizate și falsificate! Ca și regretabila, PENIBILA Istorie a Moldovei, în 3 volume (!!!), apărută sub egida președintelui Moldovei. PROPAGANDĂ 100%. Ca și scârboasa Odă a frăției române (Poem satiric antiunionist), de securistul pensionar, istoricul amator gherasim ghidirici, cu aceleași falsificări grosolane.

Ideal, ilustrația cărții noastre poate fi printată în format A 3 pentru cabinetele școlare de istorie. Unii poate vor citi pagini din carte la ora de istorie, sau la cercurile de istorie. Unii părinți patrioți o vor putea copia printând-o pentru copiii de acasă. Poate și unii preoți patrioți o vor citi pe internet și astfel documentați, vor vorbi credincioșilor în biserică despre faptul că moldovenii sunt români și că numai din cauza celor mai mari criminali ai lumii (Hitler și Stalin) au frontieră pe Put. Chiar și anual la 27 August, sau la 1 Decembrie. Lămuriți sătenii neștiutori! Și nu uitați, DEASUPRA statalității, de care vorbesc obsesiv unii politicieni, care este CASA de locuit, stă BINELE POPORULUI !!! Adică Reunirea neamului, pentru o viață mai bună.

Cum să mai ai încredere electorală în aceste forțe politice retrograde și în posturile lor radio/tv, care îți fură libertatea de gândire și simțire, identitatea ???
Numai intelectualii, ce lămuresc sătenii despre ce urmărește propaganda mincinoasă a forțelor proruse la TV și radio, mai pot salva Moldova! CONȘTIENTIZAȚI-LE IDEEA EXISTENȚEI ACESTEI PROPAGANDE PROFUND MINCINOASE !!!!! Și să nu regrete unii că cică era mai bine cu rușii, căci regretă în esență doar AVANTAJELE SISTEMULUI SOCIALIST, acum pensiile și salarile fiind simțitor mai mari în patria mamă România decât în imperiul rus. Concluzia finală: numai reunirea neamului poate scăpa Moldova de a nu fi – în cele din urmă reintegrată, - pas cu pas - imperiului rus, pierzând tot ce s-a câștigat din 1990 încoace. Obligatoriu, spune-o rapid, la cât mai mulți!!!

Prof. Dr. Mugur Andronic,
Cetățean de onoare al mun. Suceava,
Decorat prezidențial,
Laureat al Academiei Române 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 10 August 2020, ora: 14:18

„Pro Moldova” supărată foc după ce Pavel Filip a anunțat că vrea discuții dintre PDM, PSRM și PAS+PPDA

„Pro Moldova” supărată foc după ce Pavel Filip a anunțat că vrea discuții dintre PDM, PSRM și PAS+PPDA

„PDM își declină responsabilitate pentru actul guvernării”, anunță Pro Moldova într-un comunicat de presă, după ce Pavel Filip a făcut un apel la dialog către PAS și PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 10 August 2020, ora: 12:44

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat; Republica Moldova - în zona galbenă

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat; Republica Moldova - în zona galbenă

Autorităţile sanitare din România au actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, în zona galbenă (carantină 14 zile) intrând şi Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 August 2020, ora: 10:03

opinie Nicolae Negru: „Reputația lui Lukașenko nu este pătată de acuzațiii de corupție, el nu a fost prins luând „kuleoașe” de la oligarhi nici locali, nici ruși, ca Dodon”

Nicolae Negru: „Reputația lui Lukașenko nu este pătată de acuzațiii de corupție, el nu a fost prins luând „kuleoașe” de la oligarhi nici locali, nici ruși, ca Dodon”

Aleksandr Lukașenko rămâne președinte al Belarusului și nici nu era de așteptat ca „alegerile” organizate de el să le câtige altcineva.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 August 2020, ora: 08:49

Igor Dodon își dorește la Chișinău o dictatură după modelul Belarusului

Igor Dodon își dorește la Chișinău o dictatură după modelul Belarusului

Dodon și-a exprimat dorința în acest sens, miercuri (aprilie 2018), în cadrul unei întrevederi cu omologul său din Minsk, Aleksandr Lukașenko, supranumit „ultimul dictator al Europei”.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 10 August 2020, ora: 07:54

De ce România are o scădere economica mult mai mică decât celelalte ţări europene, spre surprinderea tuturor analiştilor?

De ce România are o scădere economica mult mai mică decât celelalte ţări europene, spre surprinderea tuturor analiştilor?

Cei 1,2 milioane de români care lucrează în afară şi care s-au refugiat în ţară de frica coronavirus (şi pe care nu-i voiam) au salvat consumul şi guvernul Orban de la un faliment economic

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 10 August 2020, ora: 07:23

Cel puţin şapte oameni au murit în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale produse pe insula Evia din Grecia

Cel puţin şapte oameni au murit în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale produse pe insula Evia din Grecia

Cel puţin şapte oameni au murit în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale şi furtunile cu descărcări electrice produse pe insula Evia, în timpul weekendului, au anunţat duminică oficiali eleni citaţi de Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 10 August 2020, ora: 07:17

Ce ştim cert despre noul coronavirus la şase luni de la izbucnirea pandemiei. COVID-19, de 10 ori mai mortal decât virusul gripal

Ce ştim cert despre noul coronavirus la şase luni de la izbucnirea pandemiei. COVID-19, de 10 ori mai mortal decât virusul gripal

Considerat la început un virus respirator obişnuit, SARS-CoV-2 s-a dovedit a fi mult mai periculos decât fusese estimat iniţial de către specialişti. Mai ales pentru pacienţii cu boli cronice. Acum, COVID-19 are peste 30 de simptome identificate şi încă multe secrete.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 10 August 2020, ora: 04:29

A doua economie a lumii revine în forță, după criza generată de pandemie. Exporturile Chinei au crescut neaşteptat în iulie

A doua economie a lumii revine în forță, după criza generată de pandemie. Exporturile Chinei au crescut neaşteptat în iulie

Exporturile Chinei au crescut neaşteptat în iulie, cu 7,2%, au anunţat autorităţile de la Beijing, în condiţiile în care a doua economie mondială se redresează în urma efectelor pandemiei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 August 2020, ora: 03:39

Cutremur de magnitudine însemnată, luni dimineața, în România

Cutremur de magnitudine însemnată, luni dimineața, în România

Un cutremur s-a produs, luni dimineața, în România.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 10 August 2020, ora: 02:39

De ce a renunțat Rusia la Crimeea acum 60 de ani?

De ce a renunțat Rusia la Crimeea acum 60 de ani?

Peninsula Crimeea a făcut parte din Rusia începând cu anul 1783, când imperiul țarist o anexează în urma înfrângerii forțelor otomane, până în 1954, când guvernul sovietic decide transferarea Crimeii de sub autoritatea Republicii...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 10 August 2020, ora: 01:38

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

Deputatul Iurie Reniță face publice mai multe dovezi din care rezultă că deputații socialiști Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Petru Burduja, ar fi primit bani de la „Exclusiv Media” SRL, companie implicată în spălarea de bani din Federația...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 10 August 2020, ora: 01:08

FCSB, CS Universitatea Craiova și FC Botoșani și-au aflat adversarele din Europa League! Meciuri ușoare pentru echipa roș-albastră și olteni

FCSB, CS Universitatea Craiova și FC Botoșani și-au aflat adversarele din Europa League! Meciuri ușoare pentru echipa roș-albastră și olteni

FCSB, CS Universitatea Craiova și FC Botoșani își află de la 14:00 adversarele din turul I preliminar al Europa League. Bucureștenii și oltenii sunt capi de serie, în timp ce moldovenii sunt în urna a doua.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 10 August 2020, ora: 00:46

10 august 1919 - Marea adunare populară a tuturor bănățenilor care consfințesc UNIREA BANATULUI cu România

10 august 1919 - Marea adunare populară a tuturor bănățenilor care consfințesc UNIREA BANATULUI cu România

Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Preluarea de facto și de jure a administrație Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu mare greutate, datorită...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)