A trecut deja și Duminica Sfintei Cruci. Practic putem spune că a trecut jumătate din post. Pentru că ne-am obișnuit să spunem postul de patruzeci de zile, fără să ne întrebăm de ce anume acest post are de fapt mai mult de atât.
În primul rând, Postul Mare e compus din două posturi: cel de patruzeci de zile, care se încheie la Intrarea Domnului în Ierusalim, și postul din Săptămâna Patimilor. Iar dacă socotim astfel, vedem că la jumătatea celor patruzeci de zile stă Ziua Crucii.
Această împărțire e și o semnificație a faptului că prin cruce noi dobândim mântuirea. Însă această mântuire trebuie să ne-o însușim subiectiv. Am putea spune că prin mântuirea obiectivă Dumnezeu face drumul spre noi: ne salvează murind pentru păcatele noastre, restaurând firea căzută a omului. Dar pentru ca uniunea să fie deplină e nevoie întotdeauna de doi. Unul e doar jumătate. Iar a doua jumătate o reprezintă acceptarea lui Dumnezeu în viața noastră sau drumul nostru spre el.
Primul lucru pe care trebuie să îl reținem, referitor la cruce, e că Iisus nu a murit din cauza crucii. Crucea nu e torționarul lui Iisus. Ci a murit pe cruce din cauza păcatului și căderii omului. Astfel, crucea e altarul pe care Iisus s-a jertfit pentru noi.
E tocmai motivul pentru care semnul crucii (ca închinare, dar și ca obiect) devine pentru noi o mărturisire a credinței. Una mică, e drept, dar esențială. Pentru că cinstirea crucii ne arată pe noi, ortodocșii, ca mărturisitori ai credinței noastre.
Să nu devină crucea pentru noi un simbol gol, o mișcare derutantă a mâinii, care nu reușește niciodată să ajungă la umeri, care seamănă la unii dintre noi mai mult cu litera Z decât cu semnul crucii. Dar nici să nu fie doar o însemnare fără rugăciune. Ori de câte ori ne facem semnul crucii, trebuie să ne și rugăm.
Iar crucea, pe care o purtăm la gât, să nu fie doar un accesoriu. Unul frumos sau mare, sau strălucitor. Și, iarăși, să nu transformăm crucea în breloc, cercei, agrafă și așa mai departe. De multe ori, din pioșenie, ajungem să exagerăm și să folosim crucea sau icoanele în cel mai nepotrivit mod. La grămadă în buzunar, așezate de chei, printre alte nebunii, semne sau figurine. Brățări ieftine sau scumpe la mâini sau la picioare.
Crucea să o purtăm doar la gât. Metania la mână, iar icoanele să le așezăm pe peretele de la răsărit și să le cinstim. Fiindcă de multe ori aceste ostentative și neglijente folosiri ale crucii (sau ale icoanelor) arată exact ca viața noastră: declarat creștină, dar plină de toată lipsa de cuviință.
|
Au trecut 13 ani de la apariția acestei cărți. După ce, recent, am recitit-o, am trecut printr-un duș rece, re-lecturarea volumului fiind o îndeletnicire traumatizantă. De ce? Fiindcă mizeriile împotriva cărora luptam în anii 1997-2000 nu au dispărut, dimpotrivă, unele...
( ) Citeşte tot articolulErnest Hemingway, așa cum știți, e unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, nu doar din America, ci din întreaga lume. El însuși - un personaj literar prin modul în care a ales să își trăiască viața. Voluntar în primul război mondial,...
( ) Citeşte tot articolulImediat după invazia Armatei Roșii în Basarabia, din 28 iunie 1940, autorităţile comuniste au început politica de sovietizare și rusificare a provinciei. Prin intermediul terorii, ridicată la nivel de politică de stat, conducerea sovietică a început arestarea elitei...
( ) Citeşte tot articolulRusia nu mai poate repeta cu succes scenariul din 2014, când „omuleții verzi” au invadat Crimeea, anexată apoi de Moscova și au declanșat conflictul din Donbas, e de părere ministrul de externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba.
( ) Citeşte tot articolulDrumul Roman a fost descoperit de arheologii care descarca arheologic traseul autostrazii. Este o portiune de drum foarte bine conservat, in comuna Sutoru din Salaj. In apropiere e si castrul roman Optatiana. Drumul dateaza de aproape 2000 de ani dar nu va fi conservat, pentru ca, din...
( ) Citeşte tot articolul