„Visul PAS s-a autodizolvat după decizia de astăzi a Curții Constituționale” – este declarația deputatului Sergiu Sîrbu, care anterior a făcut parte din PDM, ulterior a plecat în „Pro Moldova”, ca acum să se regăsească alături de deputații ȘOR.
Potrivit spuselor sale, „textele clare nu trebuie interpretate… „Curtea Constituțională nu poate interpreta Legea Supremă, în cazul în care Constituția deja dă răspuns clar la întrebare… .”Citat din decizia Curții Constituționale de azi. Acum câteva zile am scris despre asta, nu am descoperit nimic nou, sunt axiome clare de ani de zile.
Decizia de astăzi este logică și previzibilă. Salutăm prima decizie a Curții în acest început de epopee de a antrena Înalta Curte în disputele politice”, a declarat el.
Deputatul și-a exprimat speranța că și următoarele hotărâri vor fi luate în strictă corespundere cu logica constituțională.
„Rugăm colegii mai tineri din Parlament să nu folosească Constituția și Curtea Constituțională în scopul promovării propriilor interese politice pentru a viola Legea Supremă.
Mai bine ar mai merge prin țară ca să discute cu oamenii, sunt foarte multe probleme de rezolvat.
Monitorizăm în continuare procesul”, a conchis deputatul.
Amintim că formal, Partidul Șor pledează pentru alegeril parlamentare anticipate (noiembrie 2020): „Partidul Şor spune că alegerile parlamentare anticipate sunt cea mai bună soluţie de depăşire a situaţiei create. Declaraţia îi aparţine deputatului Denis Ulanov”.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul